Cosmin Angheluță a fost numit Director General Adjunct al Gothaer Asigurări Reasigurări

Începând cu data aprobării sale de către ASF, Cosmin Angheluță va ocupa funcția de Director General Adjunct al companiei Gothaer Asigurări Reasigurări. Anterior, acesta a ocupat funcția de Director Executiv Vânzări în cadrul aceleiași companii. Experiența sa de peste 18 ani în piața de asigurări a fost construită în cadrul unor companii importante din domeniu, în special în departamentele responsabile de vânzări și de dezvoltarea relațiilor cu brokerii de asigurare.

Numirea lui Cosmin în funcția de Director General Adjunct reprezintă un vot de încredere acordat de grup și de companie și este un pas înainte nu doar pentru el, ci și pentru Gothaer Asigurări Reasigurări. Anii de experiență acumulată de acesta în cadrul companiei noastre au dovedit că este persoana cea mai potrivită pentru a întări echipa de management, la aceasta adăugându-se totodată și competențele sale profesionale recunoscute în piața de asigurări, rezultatele obținute de-a lungul timpului, precum și valorile comune aliniate strategiei companiei”, a declarat Anca Băbăneaţă, CEO al Gothaer Asigurări Reasigurări.

Astfel, obiectivele și responsabilitățile acestuia se extind de la gestionarea portofoliului intermediat de partenerii brokeri și coordonarea forței de vânzări, la implicarea în activitatea generală a Gothaer. Alături de echipa de management executiv va continua implementarea strategiei de business a companiei, care are ca scop construcția si dezvoltarea celei mai moderne și performante companii de asigurări din România. Cosmin Angheluță completează echipa de conducere a Gothaer Asigurări Reasigurări, alături de Ionuț Baciu, Director General Adjunct / CFO și Anca Băbăneață, CEO al Gothaer Asigurări Reasigurări.

Am acumulat o experiență de aproape 4 ani în cadrul echipei Gothaer. Încă de la început am apreciat atât deschiderea și viziunea de business promovate în cadrul organizației, cât și abordarea corectă, profesionistă și bazată pe performanță – aspecte care mă motivează și mă conduc totodată spre obiectivele pe care trebuie să le atingem. Consider că avem toate resursele și determinarea necesare pentru a dezvolta profitabil și pe termen lung Gothaer în România”, a adăugat Cosmin Angheluță.

***

Persoană de contact:
Oana Radu
PR Director
[email protected]
0755.015.510

Despre Gothaer Asigurări Reasigurări
Gothaer Asigurări Reasigurări îşi propune să fie prima opţiune a clienţilor săi, având standarde înalte în ceea ce priveşte calitatea produselor şi serviciilor oferite şi bazându-se totodată pe experienţa vastă şi pe sprijinul grupului Gothaer*. Gothaer este un asigurător în plină dezvoltare, cu peste 200 de angajaţi şi un volum de prime brute subscrise de 81.989.892 mil. RON în 2015 țintind să se mențină un jucător important pe piaţa de asigurări din România.
Produsele Gothaer sunt accesibile prin intermediul sediilor din Bucureşti şi din alte oraşe mari din România, prin intermediul agenţilor şi brokerilor de asigurare autorizaţi, precum şi online, pe www.allianztiriacunit.ro.
*Grupul Gothaer, una din cele mai importante societăţi mutuale din Germania, deţine 100% din pachetul de acţiuni al societăţii, susţinând astfel interesul său serios şi de lungă durată în România.