2015: Grupul Gothaer își întărește fondurile proprii și câștigă cotă de piață pe segmentul asigurărilor de tip Property

  • Profit consolidat și întărirea capitalului în 2015
  • Agențiile de rating confirmă rezultate bune

Grupul Gothaer prezintă pentru anul 2015 rezultate stabile, într-un context dificil al pieței de asigurări: profitul net consolidat al anului trecut a crescut cu 14,5%, ajungând la 134 milioane EUR. O parte din acest profit a fost folosit pentru întărirea capitalurilor proprii. Fondurile proprii au crescut cu 3,3%, aflându-se la un nivel de 1.837 milioane EUR la sfârșitul anului 2015. Rezultatul generat din investiții a crescut cu 9,8%, până la 1.213 milioane EUR, iar primele brute subscrise au ajuns la 4,52 miliarde EUR, menținându-se astfel la un nivel similar celui din 2014 (+0,1%).
Pe segmentul asigurărilor de tip Property/ Casualty, rezultatele grupului arată o evoluție care depășește media pieței (+2,7%). Datorită creșterii continue a numărului de clienți cu acoperiri suplimentare, Gothaer Krankenversicherung așteaptă în continuare o creștere pe segmentul asigurărilor private de sănătate, în vreme ce segmentul asigurărilor de viață a înregistrat o scădere cauzată de mediul dificil al pieței și de o selecție mai riguroasă aplicată subscrierii polițelor cu primă unică.
Referitor la segmentul asigurărilor de tip Property/ Casualty, Thomas Leicht, CEO al Gothaer Allgemeine Versicherung AG, a declarat: ”Ne așteptăm să continuăm această creștere, oferind consultanță extinsă tuturor clienților noștri – corporate și retail. În 2015, ne-am concentrat cu succes pe segmentul corporate și ne-am extins orizontul grupului țintă de clienți, datorită soluțiilor personalizate pe care le-am oferit. Vom continua să construim pe această abordare și pe viitor.”
Linia de business din domeniul energiei regenerabile se află în continuă dezvoltare, Gothaer Allgemeine fiind de câțiva ani liderul companiilor care asigură parcuri eoliene în Germania și în alte state europene, reușind în continuare să își întărească poziția pe piață în anul financiar 2015: au crescut veniturile din vânzări în domeniul energiei eoliene cu 8,6% și cu 4,7% în domeniul energiei fotovoltaice. La nivel global, Gothaer a asigurat aproximativ 16.500 de parcuri eoliene, dintre care aproape 15.000 de astfel de sisteme doar în Europa.
Pe 15 aprilie 2016, agenția internațională de rating Fitch a reconfirmat rezultatele ratingurilor pentru Gothaer Allgemeine Versicherung AG și Gothaer Lebensversicherung AG. Ratingul companiilor se menține la A-, cu o perspectivă de evoluție stabilă.

rating

Grupul Gothaer se va concentra în continuare pe optimizarea proceselor, pe integrarea digitală a datelor privind clienții și partenerii săi, precum și pe revizuirea gamei de produse, în vederea emiterii ofertelor digitale pentru clientul final și a soluțiilor customizate, adaptate clientilor corporate.
”Cu noua noastră strategie pentru 2020, proiectăm în viitor modelul de business pe care îl folosim și aliniem grupul Gothaer la noile cerințe și așteptări ale clienților”, explică Dr. Karsten Eichmann, CEO al Grupului Gothaer.

Gothaer în România
Gothaer Asigurări Reasigurări este una dintre subsidiarele grupului Gothaer. În 2015, compania și-a consolidat poziția în piața românească de asigurări, plătind daune în valoare de 43.484.927 RON și înregistrând prime brute subscrise de 81.989.892 RON. Întreaga evoluție a companiei a fost marcată de măsurile strategice implementate în vederea alinierii la standardele regimului Solvency II. De asemenea, în 2015, compania a continuat să își îmbunătățească procesele și fluxurile interne cu accent pe servisarea clienților și gestionarea daunelor.
”În ciuda condițiilor dificile și a provocărilor specifice pieței românești de asigurări, avem încredere că vom reuși să ne continuăm parcursul și să ajungem să obținem rezultate peste media pieței, beneficiind totodată de sprijinul și know-how-ul grupului, precum și de expertiza noastră și orientarea centrată pe clienți”, declară Anca BĂBĂNEAȚĂ, CEO al Gothaer Asigurări Reasigurări.

***

Persoană de contact:
Oana Radu
PR Coordinator
0755.015.510
[email protected]

Despre Gothaer Asigurări Reasigurări

Gothaer Asigurări Reasigurări îşi propune să fie prima opţiune a clienţilor săi, având standarde înalte în ceea ce priveşte calitatea produselor şi serviciilor oferite şi bazându-se totodată pe experienţa vastă şi pe sprijinul grupului Gothaer*. Gothaer este un asigurător în plină dezvoltare, cu peste 200 de angajaţi şi un volum de prime brute subscrise de 81.989.892 mil. RON în 2015 țintind să se mențină un jucător important pe piaţa de asigurări din România.

Produsele Gothaer sunt accesibile prin intermediul sediilor din Bucureşti şi din alte oraşe mari din România, prin intermediul agenţilor şi brokerilor de asigurare autorizaţi, precum şi online, pe www.allianztiriacunit.ro.

*Grupul Gothaer, una din cele mai importante societăţi mutuale din Germania, deţine 100% din pachetul de acţiuni al societăţii, susţinând astfel interesul său serios şi de lungă durată în România.